
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei pe data de 25 octombrie, Centrul Militar Județean Brașov cu sprijinul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au luat parte la evenimentul „Ziua Armatei în școli”, activitate aflată la a X-a ediție.Colegiul „Nicolae Titulescu” Brasov din Brașov a fost gazda unei prezentări și discuții libere cu elevii liceului, de toate vârstele, despre importanța armatei și istoria acesteia în dezvoltarea și evoluția țării. În cadrul aceleiași prezentări, elevi militari de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, studenți militari ai Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov și ofițeri ai Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au prezentat aspecte relevante legate de sistemul de învățământ liceal și superior, în același timp răspunzând și întrebărilor celor prezenți.
O prezentare a reperelor istorice ale armatei române, din cele mai vechi timpuri până în prezent, a fost făcută de domnul Dorel Man, profesor de istorie la Colegiul „Nicolae Titulescu” Brasov și colecționar de medalii și decorații.
Pe platoul colegiului au fost amenajate diferite standuri de prezentare a tehnicii și echipamentelor specifice din dotarea vânătorilor de munte, artileriștilor, poliției militare, transmisioniștilor și specialiștilor CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic și Nuclear), acestea captând întreaga atenție a elevilor de toate vârstele.
Cei care și-au manifestat interesul în cariera militară au fost consiliați de reprezentanți ai biroului informare-recrutare din Brașov și îndemnați să își urmeze visurile, indiferent de instituția de învățământ pentru care au optat.
✒: Căpitan Gabriel Constantin